1 min read
Pantofi și zâmbete pe care nu le vom mai vedea pe strada Mărășești (TION)

Eveniment inedit, marţi seara, în centrul Timişoarei. Zeci de perechi de pantofi roşii şi negri au fost înşiraţi pe strada pietonală Mărăşeşti, alături de un panou cu „Zâmbete pe care nu le vom mai vedea”, în cadrul unei acţiuni organizate de Asociaţia SPICC pentru a atrage atenţia cu privire la violenţa asupra femeilor și a efectelor ei.

Asociaţia SPICC (Solidaritate-Participare-Incluziune-Cooperare-Comunicare) a ales să organizeze un astfel de eveniment, marţi, 25 noiembrie, cu ocazia Zilei internaționale pentru eliminarea violenței asupra femeilor. A fost practic o încercare de a-i face pe timișoreni să conştientizeze dimensiunile si implicațiile pe care le are fenomenul violenței domestice şi în special de a-i sensibiliza cu privire la gravitatea situației violenței îndreptate asupra femeilor.


„Evenimentul s-a desfășurat pe pietonala Mărășești și a fost alcătuit din mai multe secvențe: o replică a faimosului proiect al artistei mexicane Elina Chauvet, , constând în expunerea a 33 de perechi de pantofi roșii și negri – pantofii simbolizând absența femeilor, culoarea roșie sângele vărsat de victimele violenței domestice și cea neagră moartea violentă la care au fost condamnate femeile de către agresorii lor. Membrii SPICC au expus și un panou cu zâmbete care odată luminau chipurile victimelor și pe care nu le vom mai putea revedea niciodată”, au explicat reprezentanţii asociaţiei.

Timp de o oră, voluntarii SPICC au împărțit fluturaşi cu informații utile victimelor violenței domestice și cu soluțiile propuse pentru oprirea acestui fenomen social.

În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, Asociația SPICC invită publicul timișorean la 16 zile de activism pentru drepturile omului, prin campania „Fii vocea celor fără de voce!”

Campania a început marţi, cu flash-mob-ul organizat pe strada Mărăşeşti de Ziua internațională a luptei împotriva violenței asupra femeilor, şi va continua cu marcarea, în colaborare cu asociațiile de profil, a Zilei mondiale anti-SIDA, a Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități și a Zilei internaționale a drepturilor omului, anunţă preşedintele SPICC, Simona Ionescu.

Vezi articolul original aici