prin mine te-ai avântat,
gândind la necurat
ai trecut ca prin ispită,
lăsând în mine doar urme de frică.
M-ai privit în ochi, hain
Simțind un val masculin,
Care mă sugruma încet și dur,
De al meu corp de aur, ca un nebun.
Te-ai aruncat neîndurat
în a mea nevinovăție pură
Lăsând în urma ta
Loc doar de ură.
Negarea mea a fost un nimic
Pentru gândul tău cumplit.
Mi-ai închis ochii, domolit
Comportându-te neîmblanzit.
Ai plecat, luând din mine
Ultima urmă de fericire,
Atingând, strivind prin mine ,
Și ultima urmă de bine.
Mi-ai distrus corpul fraged, cicatrizat
Cu o atingere de neuitat
Pe care încă o simt pe mine
Croindu-și drum printre ruine.
În zadar am strigat după ajutor, mohnit
Pentru că tu nu te-ai oprit,
Știind bine că iei din mine,
Praf și pulbere de nevinovăție.
Am stat și am așteptat,
Să te oprești din fapt
Însă am rămas aici, știi bine
Încă simțind pe mine, ale tale toxine.